duminică, 31 octombrie 2010

Review.

Îmi reciteam de curând postările mai vechi de pe blogger, şi apoi am trecut la wordpress, şi am sesizat cât de mult am crescut. Probabil, indirect, oricine mă cunoaşte a simţit asta, şi chiar eu, dar uneori spiritul meu evolutiv, conştientizat, pare neclar,ambiguu, aflat chiar diametral opus cu sensul iniţial al cuvântului.

Mă surprind astăzi, cum m-am surprins de când mă ştiu, analizându-mi felul de a fi, şi constat pe fundul personalităţii neschimbate câteva denivelări şi deformări.

Mă întreb de altfel cum o să arăt peste încă 10 luni, peste încă 10 ani.

Recitind postările, mă încearcă un sentiment de amărăciune, vanitos, că poate n-o să-mi ajungă nimeni la mine ca şi persoană umană, complicată şi neînţeleasă, citindu-mi vechile posturi. Decid oricum să le păstrez, ca un epitaf al unei personalităţi evolutive. Trag o linie şi subliniez începutul unei noi ere în universul complicat şi alambicat.

Ciudat cum am tras linie tocmai când am intrat într-o nouă eră scrisă, a vârstei.

În principiu am rămas la fel, dar m-am mai maturizat puţin, cu un an, cu o decadă emoţională.

Mi-e totuşi somn şi asta n-o să se schimbe niciodată.

*yaaaaawn*

duminică, 24 octombrie 2010

Back.

Oh, it took so long since my last post, so I wanted to remind myself that I am alive.

-

Toamna a venit, şi cu toate că îmi place atmosfera, asta intensifică starea mea letargică şi solitară.

O să revin cu posturi zilele astea.

vineri, 25 iunie 2010

Farewell we call to hearth and hall

"Farewell we call to hearth and hall!

Though wind may blow and rain may fall,

We must away ere break of day

Far over wood and mountain tall."


Astăzi plec.

luni, 21 iunie 2010

To the moon and back.

După ce am lipsit cam o săptămână cu "bloggingul", m-am întors în sfârşit!
Săptămâna asta mi-a fost ocupată cu tabăra, una dintre cele mai tare chestii la care am participat vreodată. I mean, am râs cât pentru luni de zile, poate chiar ani.
După cum se şi cădea, n-am plecat din prima (adică la 9 şi ceva), ci pe la 10, când a venit autocarul, şi din Iaşi am ieşit deabea pe la 11 jumătate-12 fără un sfert. Am ajuns pe la 1 şi ceva, în final, la Muncel.
Eu cu Cami, Simona şi Raluca am ocupat o cameră într-o vilişoară nouă şi neocupată până în momentul respectiv. Trebuia să o iniţiem, nu? Pentru că în final Simi a pârjolit salteaua(saltelele) cu bricheta, au căzut vreo două şuruburi de la dulap şii cred că la o încercare mai înflăcărată de a te aşeza pe pat, or să sară şi câteva arcuri.
Ca în orice tabără, a fost şi pastă de dinţi- meh, eu am fost singura care s-a trezit cu pastă de dinţi pe pernă. Cami şi Andrei îmi promiseseră că or să-mi joace o festă meschină, iniţial cu o melodie de pe telefonul Cameliei la care ea a fost nevoită să abdice, pentru că i l-am ascuns sub perna mea. *cough* Eu vroiam să dorm. Gândiţi-vă că m-am trezit cu râsete isterice în ureche, şi am ţipat puţin să tacă, apoi am dat să mă întorc pe partea celalaltă şi mi-am dat seama că ceva era în neregulă, aşa că la o privire mai atentă... Aveam pastă de dinţi pe faţă, păr, pernă, cearşaf, şiii pe pantaloni- asta nu ştiu cum a ajuns acolo, că ei îmi turnaseră jumătate de tub numai pe pernă.
Oricum, pentru că simţeam că trebuie ţipat la chestia asta am ţipat, apoi am început să râd, pentru că era amuzant la o adică, şi apoi când am auzit că îmi repromit experienţa, m-am dus la dirigă. *meeeeeh*
În tabăra asta am văzut şi primul primele mele filme horror- mai precis "Constantine" şi "Drag me to hell"( jumătate din fiecare, pentru că, din cauza gălăgiei Andrei a zis că vizionăm partea a doua din Costantine a doua zi- şi nu am vizionat-o, şi pentru că la Drag me to hell fetele au fost prea speriate pentru a reuşi să se uite la tot filmul *cough*). În altă ordine de idei, Constantine numai horror nu a fost- cine ar putea să se sperie într-un film cu Keanu Reeves?!- şi în Drag me to hell au fost doar vreo câteva momente scâboase, şi nicidecum înfricoşătoare.
Vineri a fost focul de tabără unde am cântat, chipurile, la chitară...
Am jucat Twister pentru prima dată în viaţă, şi Rummy (Cami a învăţat să joace, de altfel). Am ascultat poveşti de-ale doamnei diriginte şi profei de muzică, Cami, Raluca şi Andrei au învăţat să întrebe "Cum te cheamă?" în rusă (Oh, God Damnit), Sim a căzut pe sub chestia cu scaune care se învârte în timp ce o învârtea...
Andrei a stat cu Ştefan şi Teo, un băieţaş tare simpatic mai mic cu vreo 2-3 ani ca noi, care ne-a distrat toată tabără şi care s-a găsit cu fane pe la sfârşit. Eu cu Cami am început să compunem o melodie- instrumentalul şi prima strofă sunt deja gata, mai avem de scris a doua strofă şi referenul), şi Sim şi cu mine am scris altă melodie care, la fel ca cea Cameliei şi a mea, are tot intrumentalul şi prima strofă terminată.
În tabăra asta am dormit cu Cami (eu în poziţia de comunicare cu Andrei *cough*),şi în seara aia am jucat Step pe perete), şi cu Sim, care s-a trezit cu vreo 3 cârcei şi umărul amorţit.
Am avut şi două laptopuri, ale Andradei *parcă* şi al lui Andrei, dar nu le-am agasat prea mult pentru că nu aveam internet stabil, cu semnal- da, am avut modem. Semnal nu a prea fost, decât pe anumite balcoane...
Ţânţarii au dat iama şi prin haine, şi ne-am soldat cu muşcături pe toată zona corpului.
Hah... nu ştiu ce altceva aş mai putea adăuga- probabil o să dau un edit mai târziu cu întâmplări care mi-au scăpat acum-, decât că m-am distrat al năibii de bine şi că îmi iubesc nespus de tare colegele de cameră!
A fost... minunat!

sâmbătă, 12 iunie 2010

Not over yet!

"My own land has closed its gates on me
All alone in world, it's scaring me
...

My old land is but a pile of sand
Cold and bare but something still is there"

S-a terminat şi anul ăsta şcolar, şi parcă deabea ieri am conştientizat pe deplin. Ştiţi, au fost flori bomboane(pentru că diriga nu a vrut flori anul ăsta) şi diplome, şi felicitări în diverse stadii. Şi acum că mă gândesc la anul ăsta...

Nu regret că s-a terminat. A fost un an plin, plin de evenimente şi emoţii, dar un an neaşteptat de bun. Anul ăsta am fost târâtă la 6 7 olimpiade, şi am terminat cu aceaşi medie ca şi anul trecut. Anul ăsta m-am mai maturizat şi mi-am definit mai bine scopurile şi priorităţile. Anul ăsta am învăţat să cânt la chitară. Anul ăsta am plecat în relaţii excelente cu toată lumea. Anul ăsta plec, ca şi anul trecut, ca şi acum doi ani, ca şi întodeauna. O să-mi lipsească orele alea în plus de matematică, şi să văd chipul binevoitor al profei de civică şi al dirigii, şi mai presus chipurile colegilor mei, care, nu credeam că o să admit vreodată, o să-mi lipsească. Cu doamna profesoară de civică o să mă revăd vara asta- şi cu Andreea, de altfel-, lucru care îmi face inima să tremure de fericire, pentru că voi vedea un chip cunoscut în multitudinea din feţe necunoscute.

N-am gânduri de fericire pentru colegii mei, pentru că dacă aş avea, aş admite că s-a terminat...

And it's not over yet!

Poate la anul, şi nici atunci n-o să admit. O să-mi lipsiţi cu toţii!

Cami mi-a promis că-mi scrie  mailuri pe durata vacanţei, şi parcă s-a mai îndulcit din atmosferă.

vineri, 11 iunie 2010

Enjoy, dears!

Spun de pe acum : "Calitatea este incredibil de proastă", ca nu cumva să existe confuzii xD

Am promis în postul trecut că o să pun nişte videouri cu Recitalul, aşa că am revenit. Cu ocazia asta am învăţat să folosesc cât de cât Movie Makerul- datorită lui Alin- şi am uploadat primul-primele mele două videorui pe youtube, lucru de care sunt destul de mândră*cough*.

Aşa, revenind. Deocamdată am doar două, deoarece calculatorul lui Lore merge foarte greu şi doar asta a reuşit să mi le dea, dar să sperăm că poate fac rost zilele astea de celelalte, şi le postez.

În ordinea reprezentării:

----------------------------------------------------------

Note: 1* Am zis eu că seamănă cu Therion, şi acum că am aflat de la Alex (de la teatru) că se numesc Aamon, am ştiu că am avut dreptate. Iată şi de ce:

"In ancient days of Khem

A Pharaon was praising

The sun above Amon

Osiris, Mother Isis and Thoth
"

Bine, Amon face parte şi din mitologia egipteană, mai e şi o trupă de de Death Metal cu numele Amon Amarth, şi cu toate astea...

Later edit: La o altă căutare, am găsit asta: "În demonologie, Aamon este unul dintre asistenţii lui Astaroth şi unul dintre cei trei demoni care slujesc pe Satanachia. El cunoaşte trecutul şi viitorul, dând aceste cunoştinţe celor care-şi vînd sufletul Satanei."

joi, 10 iunie 2010

Can't belive!

Astăzi, după cum am spus şi în postul anterior, am fost la mult-aşteptatul recital de la CFR. Trecând peste problemele care au fost ridicate odată cu hotărârea de a merge *cough*, odată ce am ajuns, am suferit o mică-mare dezamăgire.

Sala nu era nici pe departe la fel de plină cum fusese în iarnă, şi, la o aruncare a ochilor am observat că cei din trupa cu vioara nu se arătaseră. M-am aştezat deci în celălalt capăt al sălii unde era grupul (Simona, Lorena, Andra, Ştefana, prietena Andrei, şi încă vreo alte două prietene, Alin, Matei, un ciudat manelist-metalist, Alexandra Maxim, Ami, şi încă vreo câteva persoane pe care le-am observat mai târziu).

După ce mi-am stabilit eu locul între Simona şi Lorena, doar ce am observat că cineva îmi face semn. Iniţial nu mi-am dat seama cine era persoana, dar apoi am avut un şoc. Era Danny... tuns! Mi-au trebuit câteva minute să-mi dau seama de ... gravitate situaţiei- cred că bietul băiat s-a şi speriat văzându-mi faţa şocată-.

Acum să trecem la recitatul propriu-zis:

Prima pe care am auzit-o cred că a fost Ilinca, care arăta al năibii de bine şi care a cântat doar trei melodii. Ilinca trebuie să fi fost pe locul 2 în topul preferinţelor mele. *o să pun un video în postul următor, când fac rost de ele*

Apoi a urcat pe scenă Danny cu Codruţa- care au avut şi ei tot două coveruri- "Fun House" a lui Pink şi încă una care-mi scapă în momentul ăsta (Ilinca, din câte ştiu eu, a avut nişte melodii compuse se ea, sau una compusă de ea şi un cover). De data asta, spre dezamăgirea mea, Danny nu s-a mai oprit în mijlocul melodiei şi a spus "Hai să o luăm de la capăt", dar de împotmolit nu a scăpat (asta era partea în care Codruţa mima versurile).

Următoarea trebuie să fi fost Ami, care în mod surpinzător m-a şocat- nu că Ami n-ar cânta foarte bine, dar de data asta a fost... spectaculos!-, tot cu două coveruri. Pară-mi-se că am filmat-o.

Penultima trupă, dar nu şi cea din urmă *coughtwice* a fost de fapt Angel şi Alin, şi încă un tip... *ăhm**ăhm*ciudăţel. Aici a fost miezul amuzamentului, pentru că Alin a trebuit să cânte două piese- şi vocea lui nu e cea mai...melodioasă din lume când vine vorba de vocalize- şi a falsat atât de tare, încât aproape izbucnisem în plâns din cauza râsului. Bine, poate n-a fost chiar aşa de rău, da' momentul în care a ...recitat- pardon, cântat "let us leave", momentul în care publicul a izbucnit în aplauze crezând că se terminase şi el a spus pe un ton ispăşit şi terorizat că n-au terminat, şi momentul în care Vlad aproape izbucnise în plâns de groază, şi se ştergea la ochi au fost întradevăr, atât de comice încâ am izbucnit într-un râs isteric. *Simona se ţinea cu mâinile de burtă lângă mine, şi Lorena la fel*. Partea cea mai amuzantă a fost totuşi când Andra şi Ştefana a au strigat "Bis"! -Acum, pentru ca Alin să nu se supere spun că a cântat bine, dar că a falsat pe alocuri şi că au fost total nesincronizaţi-.

Bun, am ajuns şi la ultima trupă- trupa cu vioara!, şi fără vioară în acelaşi timp. Asta a fost trupa pe care am aşteptat-o de 6 luni- încă de la sfârşitul recitalului trecut, din iarnă . Şi acum că a venit, fără vioară, m-a încercat o bucure deasta nebună. Îmi simţeam adrenalina înotând prin sânge, cu toate că probabil n-am avut cine ştie ce motive. Toate piesele au sunat incredibil de bine, şi spun cu mândrie că asta a fost unul dintre cele mai bune lucruri pe care le-am auzit/ascultat ... in a while!. 

Primele 3 piese erau nişte piese instrumentale, creaţii ale trupei, pe care nu cred că le-am filmat, mai ales că Lorena şi Simona au lipsit la primele două-trei, şi celelalte 2 sau să fi fost tot 3, au avut şi vocal, tipa care concertase în astă iarnă, din trupa de la Naţional. Tot cu mândrie şi fericire spun că e una, dacă nu chiar cea mai bună voce pe care mi-a fost dat să o aud cântând în faţa mea. Voi pune, desigur, şi nişte videouri cu ei în postul următor, când fac rost de ele.

Per total, am venit acasă cu o stare excelentă de spirit, şi atât de încântată încât am ţipat şi sărit în sus şi cântat tot drumul până acasă- care, fie vorba între noi, a fost lung, mai ales că am mers cu Lore şi Sim şi prin Centru, şi pe la Spirală.

Cam asta să fi fost. Aştept cu nerăbdare următoarea concertare!

*PS:  Tipul de la orgă arăta extraordinar de bine azi, îmbrăcat în bluza aia albă, şi mi-am adus aminte în sfârşit cu cine semăna! Cu Griffin, din Jumper, doar că versiunea cu părul drept. Mă bucur deci că am reuşit să-l felicit.*

Cineva care să-mi împărtăşească entuziasmul?